In The Outliers Malcom Gladwell pune o problema interesanta, personal cred ca mult mai interesanta decat in precedenta The Tipping Point, si anume: ce face un geniu sa fie geniu, in afara de talentul nativ pentru o anumita nisa. Concluziile mari si ingrijoratoare ar fi:
1. Repetitia: fara aproximativ 10.000 de ore de repetitie nu exista supra-performanta, si aceasta este valabil pentru orice domeniu: vioara, desen, informatica, matematica, programare. Orice.
2. Circumstantele
a. Generatia. Se intampla ca Bill Joy (Sun Microsystems) sa fie sutdent in anul 1 chiar atunci cand facultatea pentru care optase cumpara un comupter gigant (cum erau toate pe acea vreme) pentru o suma obscena si il punea la dispozitia celor interesati sa studieze. Daca nu erai in Statele Unite in anii 1970 nu ti se putea intampla sa ajungi un magnat al computerelor: ratai startul. Bill Gates, Stve Jobs – aceasi generatie de norocosi.
b. Pregatirea. Evreii in perioada interbelica. Erau adaptati pentru viata si comertul din marile orase, erau mai educati si mai uniti decat restul emigrantilor europeni in Statele Unite. Stiau sa faca bani. Stiau ce inseamna sa fii mic comerciant. Stiau sa vorbeasca cu autoritatile.Faptul ca in Europa medievala evreii nu puteau detine pamant prin lege avea consecinte in alt secol si pe alt continent. I-au surclasat urgent pe agricultorii din Irlanda si Sudul Italiei, rupti de foame si ne-educati. S-au imbogatit. Au muncit si au reusit.
c. Familia. Parintii din clasa medie acorda mai mult timp personal copiilor. Probabil sunt mai putin preocupati de ceea ce vor manca a doua zi. Sau au un servici mai creativ care le permite sa fie mai rabdatori si mai atenti. Sau poate au prieteni bogati in fata carora vor sa se mandreasca cu un copil cu o educatie sau personalitate peste medie. Oricum ar fi, se pare ca talentele copiilor saraci sunt foarte putin incurajate de parinti, sau foarte rar privite ca un mod in care se pot intretine la maturitate.
d. Sansa demografica. Daca te-ai nascut intr-o perioada de baby boom, poti constata ca ai o clasa aglomerata, profesori suprasolicitati, un job pentru care trebuie sa concurezi cu colegi de generatie multi si buni, si alte multe avantaje care tin de a innota intr-un banc intrg de pesti asemanatori.
3. Mostenirea culturala
Modul de a reactiona intr-o anumita circumstanta tine si de comportamentul unor persoane care au trait cu 200 de ani inainte. Nu genetic. Pattern cultural pentru societatea in care traiesti. Exemplu: deferenta sud-asiatica fata de autoritate devine un handicap in momentul cand ai de comunicat ceva urgent in lumea noastra tehnologizata. Mi se pare incredibil ca un co-pilot sud coreean este capabil sa fie mai atent la eticheta fata de pilot decat la faptul ca avionul in care se afla se prabuseste. Sau ca un urmas indepartat al scotienilor sau italienilor are o reactie colerica la o insulta care pe un nordic l-ar amuza de-a dreptul…
Acum sa revenim la conditia noastra de exilati accidental in Carpati si sa ne punem intrebarile corecte cu privire la doua generatii care ne intereseaza. Prima este a noastra: mai exact, Bucuresti, cei care in 2010 avem 30 si un pic de ani, clasa sa zicem medie, desi in perioada de dinainte de 1989 toti eram saraci. Sa spunem ca noi eram un pic mai instariti in sensul ca eram oraseni aprovizionati relaxat cu portocale bi-anuale, ciocolatele aurii chinezesti si stiam cum arata bananele (cineva mi-a povestit ca o bunica de la tara a primit in anii ’70 cateva banane pe care le-a plantat in curte, a crezut ca sunt seminte de flori exotice). A doua este a parintilor nostri- si despre acest subiect, data viitoare.
1. Repetitia. Aici Gladwell ne-a prins. Tine de cadrul cultural. Nu stiu pe nimeni dintre co-nationalii mei ai caror parinti sa fi insistat intr-un mod suparator ca odraslele sa ia ore extenuante de pian, fizica sau sport. In general daca aveai o obsesie de acest tip erai indrumat cu subtilitate spre activitati mai sanatoase si mai potrivite cu varsta de 10-15 ani, cum ar fi alergatul in jurul blocului, saritul elasticului pentru fete sau fotbal, pentru baieti. Dar am avut printre noi si talente native care tanjeau sa isi slefuiasca geniul prin repetitie. Unii dintre ei, baieti, au dat de calculator la varsta potrivita si au reusit sa totalizeze pana in prezent peste 20,000 de ore de strategii compexe on-line, cu satisfactii personale majore in ceea ce priveste anihilarea populatiilor sfidatoare de orci si vrajitori. Cine se recunoaste, un pas inainte!
Pentru noi fetele, care ne maturizam mai repede, a fost mai simplu: la varsta potrivita am dat de baieti. Si s-a terminat.
2. Circumstantele.
In anii 90 noi aveam 13-16 ani. Adica aveam varsta potrivita pentru a incheia un sistem de invatamant gimnazial bazat pe o istorie subiectiv comunista, literatura patriotica militar induiosatoare si PTAP (isi mai aminteste cineva de instructia militara de la orele de Pregatire a Tineretului pentru Apararea Patriei??). Eram numai bine educati in duhul supunerii fata de autoritate, si cu cat mai absurda autoritatea, cu atat mai deplina supunerea, astfel incat sa eviti reactiile imprevizibile si notele proaste. In clasa a3a imi amintesc ca o educatoare a spart o tabla cu capul tare al unei fete care nu pricepea inmultirea, si mi s-a parut destul de normal. Nici macar nu am comentat acasa. Era vina ei, nu pricepea nimic.
Matematica in schimb am facut destul de mult si bine, printre exercitiile de fluturare de steaguri pe stadioane (23 August, 1 Decembrie, ca sarbatorile religioase nu mai erau la moda), si adunat de ghinde si plante medicinale prin parcuri. Sa pastram un moment de reculegere pentru cei care regreta acest sistem de invatamant, si sa ne gandim: de ce oare?
In acelasi timp, am intrat in ASE intr-un moment magic in care programa explica deosebirile dintre economia de stat si economia de piata (ceea ce oferea o pregatire zero pentru a fi competitiv in lumea occidentala, in care deja se teoretizau probleme practice la care noi nici nu visam). Aveam profesori care citeau lectia din propriul manual si care permiteau copiatul. Aveam materii absurde si insipide (obtinerea detergentului- subiect pentru Finante). Si foarte putine materiale relevante despre economia reala.
Important nu mi se pare insa sa vedem dezavantajele ci oportunitatile prin care am trecut:
- Prima generatie care a parcurs liceul dupa 1990
-Prima generatie instruita in informatica. Primii care au avut ore de programare si care invatau de mici Pascal si C++ ca o alta limba straina; primii care am avut clase si laboratoare de informatica; prima generatie care a inteles ce inseamna Internetul.
- Prima generatie cu acces la educatie in strainatate. Bursele erau putine si inaccesibile, dar noi veneam dintr-un spatiu inca exotic. Inca se putea.
- Prima generatie care a intrat in multinationale- de jos
- Training-uri
- Job-uri cu denumiri ciudate si lungi care se termina in “manager”
- Prima generatie care a simtit socul cultural al diferentei dintre Alimentara de acasa si Carrefour-ul din Franta in Franta, fara sa priveasca inapoi cu manie, inca suficient de tineri sa inteleaga imensele oportunitati ale vidului din Bucuresti. Putea fi umplut cu orice!
- Primii cu acces la prieteni si mentalitati din occident
- Acces la carti, filme si programe. De orice fel.
Mai gasiti si altele? Fiecare ramane sa inventarieze oportunitatile de care a profitat si cat de exceptional a reusit in viata.
3. Mostenirea culturala
Ce s-a intamplat in Bucuresti in ultimii 200 de ani? Ok, a fost perioada de dupa Revolutie, plina de haos si de furturi; a fost comunismul; au fost fanariotii. In tot acest timp jaful, smechereala, profitul pe termen scurt si perspectiva limitata la o bunastare jalnica pe 2-3 ani au fost legea. Am trecut de curand prin Targoviste. Au un parc unde sunt statuile domnitorilor din Tara Romaneasca, si asa cum se cade, au inscriptionate numele si anii in care au domnit.
Oare ei nu isi dadeau seama cat de repede se succedau unii dupa altii? Ca aveau domnii de cativa ani si ca nu mureau de moarte naturala? Si totusi intrau in hora si jucau. In locul lor as fi apreciat o existenta provinciala si linistita. Eventual in alta tara. Dar le lipseau cateva lucruri majore:
- viziunea pe termen mai lung de 2 ani
- simtul real al pericolului
- simtul masurii. Orice ban in plus e ban in plus. Nu exista destul. Si daca ce uitam spre Cotroceni, vedem cum istoria se repeta.
Si noi? Ce ne tine pe loc? Ce mecanisme vechi au fost asamblate acum zeci sau sute de ani care ne tin in loc?
Eu zic, in lumina celor de mai sus, ca marea noastra problema este relatia cu orice autoritate:
- convingerea ca lucrurile nu se pot schimba
- daca se schimba, nu se pot schimba in bine
- statul este fundamental corupt prin definitie si nu poate fi altfel (sa ne reamintim ca i-am avut pe turci, fanarioti, monarhia si, partial, comunismul- nu am produs ca popor nici o forma autohtona de auto-guvernare pe termen lung)
- consecinta: eficienta este un produs importat. Orice am face exista un alt popor care face acel lucru mult mai bine: cultura, administratie, drumuri, turism, literatura. Este ceva in care suntem maestrii ca romani?
- statul percepe impozite si taxe pentru finantarea coruptiei ( care e vesnica si inevitabila). Prin urmare evaziunea fiscala este o forma de moralitate indirecta
-autoritatea se accepta, se tolereaza, si se inseala. Este o consimtire imediata si formala pentru orice forma de prostie, compensata in ascuns de rabufniri de ironie si bancuri, ca si cum verticalitatea ar depinde de constientizarea ridicolului si nu de atitudine.
Ca subiect de meditatie, putina intelepciune populara de tip fatalist, completati voi punctele lipsa (iar accentul este pe punctele lipsa) :
Fie painea cat de ….. tot mai bună în ţara mea
Prost sa fii, ….. sa ai.
Hotul neprins e negustor……….
Pestele de la cap se ……….
Cine fura azi un ou, maine va fura un ….
Facerea de bine, …
Pana treci puntea, fa-te frate cu….
Frate ca frate, dar branza e pe….
Fuga e rusinoasa dar e……
Decat codas la oras mai bine in satul tau…
Apa trece,….. raman.
Nu este nici mult mai rau nici mult mai bine decat ceea au altii. Pe mine ma intereseaza in ce masura asemenea stereotipuri ma limiteaza pe mine si pe cei apropiati mie. Ce te ajuta si ce te limiteaza.
O fi fost ceva bine in Bucuresti?
Cum sa nu!
A fost faptul ca au venit oameni din toata tara si de toate conditiile. Mai ales tarani fara o istorie personala si familiala deosebita, fara o identitate si fara pretentii (estetice, morale sau de alt fel) in afara unui mic venit. A fost un flux de energie, de nerabdare, care nu se simte in alte parti somnolente, letargice de-a dreptul, ale tarii. Orice bucurestean este exasperat de traficul si lentoarea din alte locuri pe care nu le mai nominalizez. Sa doarma in pace.
Toti acesti emigranti locali au adus si dorinta ca generatia urmatoare sa fie un pic mai rasarita (in termeni financiari) decat precendenta. Nu o viziune grandioasa pentru cei multi, nu o imagine care sa inglobeze mai mult decat treapta sociala imediat urmatoare.O viziune modesta si provinciala, dar totusi mai mult decat viata la tara, fara satisfactii, fara exigente si repetitiva, pe care o lasau in urma.
A fost si istoria, perioada interbelica, a fost si boom-ul economic si cultural, si elitele, a fost revolutia de la 1848, entuziasmul naiv de a crea o tara si o cultura, parerea sincera ca totul va fi bine.
Si stiti ceva? A fost bine.
Stau cu laptop-ul meu in fata si sorb din cafea si ma gandesc ca a fost bine, au avut dreptate, au vazut in timp. Asta e tot ce conteaza: un pic de civilizatie, un pic de oportunitate, un pic de confort, si libertatea de a face aproape orice, in limitele legale.
Si acum? Acum, astazi , ce se intampla in lumea noastra? Ce valuri putem prinde noi in calitatea noastra de banc de pesti carpatini? Care este Internetul nostru? Poate televiziunea 3D? Poate calatoriile de agrement Pamant-Marte? Poate o editura specializata in publicarea de autori SF momentan obscuri? Poate o retea de socializare on-line interactiva care ar face facebook-ul sa para un gramofon? Poate softurile de programare a electrocasnicelor? (aici posibilitatile de dezvoltare sunt absolut nelimitate, pentru ca electrocasnicele secolului 21 sunt absolut tembele. Cine a folosit de curand un fier de calcat poate fi martor. Sau un frigider. Sau un aspirator).
Este usor sa sesizezi oportunitatile la 10 ani dupa ce valul a trecut.
Sunt curioasa care sunt oportunitatile care ne inconjoara astazi.
